Foarte scurtă istorie a jazz-ului

Cu patru decenii în urmă, oraşul nostru oferea azil politic unui festival de jazz născut la Ploieşti. Organizaţia judeţeană de partid Prahova nu îl iubea, cea de la Sibiu l-a acceptat. Aşa s-a născut una din puţinele forme de rezistenţă ale intelectualilor în epoca stalinismului românesc. 

Încărcarea jazz-ului cu semnificaţii politice nu era câtuşi de puţin o inovaţie românească. Acelaşi lucru l-au făcut militanţii pentru drepturi civile afro-americani în anii '60, sau cripto-opozanţii germani sub regimul nazist. Ba chiar şi originile genului stau sub semnul refugiaţilor de pe valea fluviului Mississippi şi al creolilor din Louisiana, ale căror tradiţii muzicale africane, europene şi caraibice au fuzionat la adăpostul New Orleans-ului, o insulă de libertate într-o mare rasistă şi fundamentalistă.

Să nu crezi, însă, că această muzică este făuritoarea libertăţii. Jazz-ul nu crează libertate. Libertatea crează jazz. Acea libertate interioară care îţi dă puterea să te dezbari de propriile tale aşteptări şi să înveţi, de fiecare dată, lucruri pe care altminteri nici nu le-ai fi visat. Din această libertate se naşte jazz-ul.