Scufiţa Roşie era studentă la Sibiu. Stătea în gazdă la o bunicuţă din Valea Aurie, şi avea cursuri pe Calea Dumbrăvii. În fiecare zi mergea pe jos, cu coşuleţul de referate culese deunăzi de pe internet, la facultate şi înapoi.

Într-o zi, pe când dădea ea să intre în parcul Sub Arini, cine îi ţâşneşte în cale, dintr-o reprezentanţă roz? Lupul cel Rău!

"Unde mergi tu, Scufiţă, aşa de zor?"

"Ia uite, acasă la bunicuţa, să intru pe net şi să culeg niscai vreascuri şi referate."

"Ooo... fată deşteaptă, studentă... Şi pe unde vrei tu să mergi acasă, Scufiţă?"

"Ia pe aici, prin parc, ca toată lumea..."

"He he he... Prin parc? Nu se poate... Nu fi fraieră... Parcul e pentru câini", zise Lupul.

"Dar pe unde?"

"Cum pe unde? Cu maşina, că aşa fac oamenii de valoare cum eşti tu."

"Dar eu n-am maşină... Că toţi banii mi-i plătesc chirie la bunicuţa."

"Nu contează, nu contează..." zise Lupul cel Rău, zâmbind condescendent. "Nu ştii că oamenii de valoare cumpără totul în rate?"

Zis şi făcut. A doua zi, Scufiţa era stăpâna unui valoros Dolores roşu. Zi şi noapte bătea Calea Poplăcii şi strada Octavian Goga în lung şi-n lat, cu referatele în portbagaj.

Într-o bună zi, pe când Scufiţa gonea cu dolanul pe Argeşului în jos, cine îi face semn de pe trotuar? Lupul cel Bun!

"Ceau!" zise Scufiţa de la volan, alintând între buze ireproşabilul triftong.

"Ceau" zise Lupul cel Bun, în ai cărui ochi albaştri se roteau agale douăsprezece steluţe. "Ştii, nu prea e bine ce faci tu cu maşina asta."

"Nu?"

"Nu," zise Lupul cel Bun. "Îţi strică şi la sănătate, şi contribuie şi la degradarea globală a climatului. Pe lângă asta, plăteşti o grămadă de rate la Lupul cel Rău."

"Degradarea climatului? Credeam că asta e din vina vacilor!"

"E şi din vina vacilor," admise Lupul. "Dar să ştii că e şi de la maşini."

"Ioi, şi eu ce mă fac? Că pe jos nu pot să merg, cum fac câinii, că eu nu am timp de atâta mers, că de la şcoală tot mai multe referate-mi cer, şi eu toată ziulica mi-o petrec pe net, la cules!"

"Cum, dar nu ai auzit de bicicletă?" făcu Lupul, incredul.

"Bicicretă?"

"E pe două roţi, şi are ghidon şi pedale."

"A, da. Le ştiu. Şi zici că ar fi mai bine pe bicicretă?"

"Oho, de departe," zise Lupul.

Scufiţa nu stătu pe gânduri nici o clipită. Îndată vându dolanul şi îşi cumpără o bicicletă cross-country roşie, şi un trainic ghiozdan pentru referate.

Câteva zile mai târziu, Scufiţa pedala de zor pe Şcoala de Înot. Din reprezentanţa lui cea mare şi roz, Lupul cel Rău îi iese în cale:

"Huh, Scufiţă, ţi-ai luat bicicletă?" întrebă el, descumpănit.

"Da!" se mândri Scufiţa. "E mai sănătoasă, şi nu e vacă."

"Frumos..." zise Lupul, scărpinându-se gânditor în urechi. "Şi ia zi tu, Scufiţă, nu vrei o pistă roşie? O să-ţi placă!"

"O pistă roşie?" făcu Scufiţa cu nedumerire.

"Da," zise Lupul, ai cărui ochi luceau cu subînţeles, "pe Şcoala de Înot şi pe Aleea Eminescu. Facem frumos, pe două benzi: una să mergi la şcoală, una să te întorci acasă."

"Dar pe Aleea Eminescu nu vin maşini," zise Scufiţa, gânditoare. "De ce ai pista aşa de lungă, Lupule?"

"Ca să pot să satisfac normele europene de lungime pentru reţelele de piste pentru biciclete mai bine."

"Dar Lupule, de ce ai pista aşa de lată?"

"Ca să pot să decontez vopseaua cea roşie mai bine."

"Dar Lupule, de ce ai pista aşa de roşie?"

"Ca să o pot vedea mai bine, nu vezi ce mişto e contrastul?"

"Hmm..." făcu Scufiţa, îngândurată.

"Şi zi, Scufiţă, vrei? Vrei?"

"No... păi..." răspunse Scufiţa, ridicând din umeri, "dacă trebe, trebe..."

 

 

Str Movilei din Piata Aurarilor astazi .

 

 

Str Movilei din Piata Aurarilor cu cateva luni in urma .