Balcanic. Renegat. Sibian.

"Sibiul este fără îndoială unul dintre cele mai frumoase oraşe din Balcani", opina în urmă cu puţine zile prestigiosul cotidian german Die Welt. Cititorul zâmbeşte dintr-un colţ de gură şi se încruntă din celălalt. Oraş frumos, fireşte - ca şi cum cititorul nu ar şti asta de cel puţin cinci ani - dar din Balcani? - "Până când va trebui să mai îndurăm această prejudecată?", se lamentează cititorul, cu o revoltă nobilă, aristocratică. "Dar nu văd aceşti jurnalişti că Balcanii sunt în Sud, şi că de la munţi încoace e cu totul altă ţară? Balcanici sunt bucureştenii! Din cauza lor trebuie noi să îndurăm această confuzie, această nedreptate!"

"Eu balcanic?", revine cititorul. "Balcanici sunt bulgarii, domnule, bulgarii şi turcii şi sudiştii!", continuă el să îşi verse amarul pe româneşte, o limbă al cărei factor de balcanicitate aproape egal cu al albanezei.

Balcanicitate? A auzit bine cititorul? Ce nemernicie mai e şi aceasta, "factor de balcanicitate"? Ce scorneală menită să ne răpească specificul occidental, identitatea central-europeană, moştenirea stăpânilor de la Apus?

Limba. Limba maternă a cititorului, aceasta e scorneala, aceasta e nemernicia. "Der Balkansprachbund", uniunea lingvistică balcanică! Limba maternă a sibienilor are asemănări gramaticale mirifice, asemănări niciodată visate şi numai prin îndelungi şi profunde convieţuiri explicabile, cu limbile bulgară, macedoneană, albaneză, sârbă şi neogreacă. Enumerăm succint cele mai interesante (dar nicidecum toate) trăsături comune ale limbilor balcanice: 

- sincretismul genitivului cu dativul. Cazurile substantivale genitiv şi dativ sunt indistincte morfologic în toate limbile balcanice: le vorbim croaţilor (dativ) pe limba croaţilor (genitiv).

- sincretismul expresiilor locative şi direcţionale este comun cel puţin românei, bulgarei, albanezei şi greacăi: Şi eu am fost în Arcadia (locativ). Merg în Arcadia (direcţional).

- evitarea infinitivului, comună limbilor balcanice, precum şi limbii turce: Nu vreau să fiu balcanic. Nu vreau a fi balcanic? Nu vreau să fiu balcanic!

- articolul enclitic. Această particularitate aparent unică a limbii române nu este deloc unică: ea le revine tuturor limbilor balcanice, mai puţin greacăi.

- dublarea complementelor cu pronume clitice. Îl văd pe Zorba. Şi tu îl vezi pe Zorba?

O insulă balcanică într-o mare balcanică!

* * * 

"Ce legătură are limba cu mine domnule?", întreabă cititorul, după ce şi-a epuizat insultele. "Adică dacă limba e balcanică, eu sunt balcanic? Dar tu nu vezi că nu e logic deloc? Asta e o... o aberaţie! Un sofism, domnule!"

Desigur, nu putem să îl numim pe cititor balcanic numai pentru că limba lui maternă e balcanică. Satisfăcut că şi-a salvat superioritatea, cititorul se mulţumeşte să ne ignore, până când - dar asta e culmea! - din vecini se aude din nou acea... Manele! Desigur, cititorul nu e manelist. El nu ascultă muzică balcanică, venită din Orient!

Prea puţin dispus este cititorul să admită că o muzică atât de proastă ar putea să nu vină din Orient. Să admită că ea ar putea să fie endogenă. Născută în România, precum şi în alte ţări din Balcani. Românii le numesc manele, sârbii turbo-folk, bulgarii chalga, grecii laika. Turcii le numesc arabesk (tot aşa cum sibienii pun manelele pe seama turcilor, turcii le pun, în lipsă de turci, pe seama arabilor). Clasele educate din întreaga peninsulă se lamentează de ani în şir, şi cu toţii atribuie catastrofa unor surse neromâneşti, nebulgăreşti, ne-... Sunt de vină ţiganii! Sunt de vină turcii! Sunt de vină balcanicii! Sunt de vină miticii!

Da!, răspunde cititorul, balcanicii, turcii, fanarioţii, sudiştii, ţiganii! Dar realitatea îl trădează. Realitatea nu vrea să tacă, nu se lasă amuţită. Sibienii au îmbrăţişat manelele, în urmă cu 7-8 ani, cu patos, cu adoraţie, precum pe Sfântul Graal. La fel şi clujenii, bistriţenii ş.a.m.d, Ardealul întreg şi nesilit de nimeni. Iar încă şi mai mult decât sibienilor le-au plăcut manelele mărginenilor. Mărginenii nu au sudişti, nu au ţigani, nu au ţapi ispăşitori, nu se au decât pe ei (şi pe oi, dar nu e vina lor). Zeci de mii de ţărani sibieni s-au sincronizat entuziaşti la cultura pop a Balcanilor. Dar atunci... atunci aceasta este chiar cultura lor! Iar dacă suficient de mulţi sibieni sunt balcanici, atunci toţi sibienii sunt balcanici. Logica este rece, este necruţătoare: aceia dintre noi care nu ascultă manele nu pot să formeze clasa educată decât în societatea în care trăim, şi cu siguranţă nu într-alta. Iar de vreme ce clasa needucată a societăţii noastre aparţine regiunii balcanice, întreaga societate aparţine aceleiaşi regiuni. Cu toate clasele ei, inclusiv cu cele educate. Balcanicii educaţi sunt tot balcanici.

Logica este rece, este implacabilă, este de neiertat. Cititorul nu iartă. L-am făcut - pe el! - balcanic. L-am crucificat pentru vina altora. I-am spus că e problema lui. "Dar voi nu vedeţi că aşa sunt ei? Cum o să-i educ eu? Cum o să răspund eu pentru ei?"

enlarge +

Limba treacă-meargă, cultura pop treacă-meargă, dar religia! Pe vremea când ne-am creştinat noi, balcanismul nici nu exista. Suntem singurul popor născut creştin. Aşa e, nu? Cel puţin aici în Ardeal, nu?

Fără să dorim să contestăm caracterul etern-creştin al biertanezilor (şi fără să pretindem că ştim mai multe despre istoria timpurie a românilor decât ştie restul lumii, adică nimic), ne vine greu să nu-i amintim cititorului că tradiţia noastră creştină, aşa cum am moştenit-o până în epoca modernă, este bulgărească. Din secolul zece încoace, de când stăpânul nostru de atunci, Imperiul Bulgar, a creat şi a introdus în Biserică liturghia slavonă şi scrierea chirilică, le-au utilizat şi strămoşii noştri. (O mare parte dintre ei erau ei înşişi şchei, adică slavi de tip bulgăresc). - Am moştenit biserica ortodoxă de la bulgari, de la vecinii noştri balcanici din sud. Din punct de vedere religios, Sibiul este în Balcani.

Sibiul este cu atât mai mult în Balcani, cu cât tocmai sibienii, laolaltă cu braşovenii şi făgărăşenii, au fost cei mai vajnici oponenţi ai răspândirii religiei greco-catolice în Ardeal. Conduşi de episcopi din Balcani - de data aceasta sârbi - mărginenii şi-au păzit cu asemenea ferocitate moştenirea religioasă balcanică, încât au reuşit să confişte biserica unită din Răşinari sub plină stăpânire habsburgică.

* * *

Nu în ultimul rând, o mentalitate caracteristic balcanică, o mentalitate nicăieri în lume mai puternică decât în Balcani, îşi atinge maxima intensitate la Sibiu. Dintr-un anumit punct de vedere, Sibiul este apogeul balcanismului. Iar acest apogeu al balcanismului este tocmai lucrul care, cred sibienii, îi deosebeşte cel mai tare de vecinii lor balcanici. Ironie a istoriei, paradox al paradoxurilor: filogermanismul. Superioritatea tehnologiei germane este admirată pretutindeni, dar nicăieri nu domneşte atât de puternică asocierea dintre a-fi-german şi ordine, eficienţă, stabilitate, armonie şi prosperitate decât în Balcani. Asemănarea dorinţelor trădează asemănarea naturilor. Sibienii îşi doresc să fie aşa cum îşi doresc toţi balcanicii să fie: precum germanii.

* * *

Negarea balcanismului este un balcanism. Credinţa că balcanismul vine de la vecini este un balcanism. Mitul insulei civilizate într-o mare necivilizată este un balcanism. Fudulia originii nobile este un balcanism.

De ce? De ce noi? Ce ne-a făcut balcanici pe noi, pe balcanici? Ce ne face în continuare balcanici? Ce înseamnă de fapt să fii balcanic?

Eşti balcanic atunci când crezi că vecinii tăi sunt slugi, iar tu eşti rudă cu stăpânii. Pentru că eşti urmaşul Romei, pentru că eşti fratele Rusiei, pentru că eşti moştenitorul Elladei, pentru că eşti adevăratul moştenitor al Elladei, pentru că eşti urmaşul egiptenilor, pentru că eşti strămoşul egiptenilor, pentru că eşti adevăratul strămoş al egiptenilor, sau pur şi simplu pentru că eşti aproape german. Orice balcanic este un stăpân, orice comunitate balcanică este un popor de stăpâni (pe nedrept asupriţi). Asta înseamnă să fii balcanic.

Dar de unde Balcanii? Poate că din secolele de-a lungul cărora populaţia regiunii a fost atât de umilită - politic, cel puţin - de atotputernicele Imperii exogene, încât oamenilor nu le-a rămas altă ieşire, altă cale pe care să-şi conserve respectul de sine, decât să se imagineze cu totul altfel decât erau, să se creadă slugi doar în aparenţă, dar stăpâni în realitate. Nu robi precum cei din jur, ci membri de drept ai unor comunităţi cu totul excepţionale. Şi poate că tocmai pofta de reîmpreunare cu fraţii cei puternici - şi imaginari - îi face pe balcanici atât de susceptibili la alianţe perdante. Îmi amintesc un titlu din presa românească de acum câţiva ani: "România şi SUA merg împreună". Fudulia regăsirii fraţilor puternici era atât de mare, încât nu mai conta unde mergeau România şi SUA împreună: în Irak, americanii ca să stăpânească, românii ca să se creadă stăpâni.

Să numim acest fenomen "complexul Cenuşăresei". Poate că aceasta este cheia istorică a balcanismului, poate că nu. Cel mai important, pentru cititorul sibian, nu este să descopere sursa istorică a balcanismului. Cel mai important este să recunoască. Să mărturisească. Sibiul este un oraş balcanic, regiunea împrejurătoare este şi mai balcanică, comunitatea sibiană este o comunitate balcanică, iar sibienii sunt balcanici. Cu toate defectele pe care le implică aceasta, cu tot cu renegarea balcanismului, cu tot cu complexul Cenuşăresei.